TRIBUNALUL PERMANENT DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT ȘI-A DESCHIS DIN NOU PORȚILE

Distribuie
Share

O nouă promoție de arbitrii a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, a jurat sâmbătă (07 mai 2016), în Sala de Consiliu a Muzeului de Artă din Târgoviște, să apere Constituția, legile țării, drepturile și libertățile omului și să exercite profesia de arbitru cu cinste și demnitate. Momentul emoționant a fost urmat de intonarea imnului de stat.

13262666_705746196230575_1085798754_o
« 1 de 9 »

La festivitatea de primire în profesia de arbitru au fost prezenți reprezentanţi ai oficialităţilor locale, ai instanţelor de judecată şi Registrului Comerţului, ai Confederaţiei Patronatului Român, avocaţi, mediatori, consilieri juridici, arbitrii și membrii familiilor celor care au depus jurâmântul.

În cuvântul de deschidere, președinta Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, d-na arbitru Rodica Vlaicu, a urat arbitrilor nou intrați în profesie ” Succes! Drum deschis și soare-n cale!” și le-a cerut să fie ”drepți și buni cu cei care vor veni la dreaptă judecată”. De asemenea, a arătat că în acestă perioadă ”se construiește edificiul arbitrajului instituționalizat în România” și a cerut colegilor care au depus Jurământul să contribuie la realizarea acestuia.

În continuare, domnul arbitru Marian Alecu a vorbit despre ”necesitatea depunerii jurământului la intrarea in profesia de arbitru profesionist”, susținând că ”jurământul reprezintă angajamentul solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria, este o promisiune, făgăduială fermă de a face ceva ”. În calitate de arbitru al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat a adresat viitorilor colegi rugămintea să acționeze ” în spiritul jurământului pe care îl depuneți astăzi”.

Pe aceleași coordonate s-a situat expozeul domnului arbitru Iulică Burticioiu, care a specificat că ”în societatea noastră, la intrarea în profesie sunt supuși jurământului miniștrii, militarii, avocatii, medicii, notarii, experții contabili și alții. Acesta a afirmat că ”dincolo de incărcătura emoțională specifică unui astfel de eveniment, importanța depunerii jurământului profesional are o conotație aparte in viața individului. Astfel, se consideră că persoana care aparține unei anumite categorii profesionale este si mai legată de acea categorie si de aplicarea principiilor care o guvernează, prin rostirea unui jurământ, într-un cadru organizat”.

Din partea arbitrilor nou intrați în profesie a avut cuvântul domnul arbitru Liviu Fediuc, care a precizat că este onorat să se alăture arbitrilor Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat ”din experiența cărora vom avea multe de învățat”. Totodată, a menționat că ” Oportunitatea care ni se oferă începând de astăzi, ne obligă să depunem toate eforturile pentru a asigura arbitrajului instituționalizat o evoluție sigură și un loc de seamă între profesiile juridice, și de a contribui la promovarea acestui tip de instituție juridică”.

Gazdele FESTIVITĂȚII DE DEPUNERE A JURÂMÎNTULUI au fost asistent arbitral Thalida Popa și arbitru Roxana Oprea.

Deschiderea festivității a fost precedată de o prezentare ”de zile mari” a Muzeului de Artă din Târgoviște, din partea unui reprezentat al muzeului.