Inagurare sediul zonal Suceava al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat

Distribuie
Share

 

Invitație

Avem deosebita onoare de a vă invita sâmbătă, 24 noiembrie 2018, ora 14.00, la Centrul de Afaceri Club Bucovina, situat în Gura Humorului, b-dul Bucovina nr. 174, județul Suceava, pentru a participa la INAUGURAREA SEDIULUI ZONAL SUCEAVA al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Prin deschiderea acestui sediu zonal dorim să venim în întâmpinarea cetățenilor și a agenților economici implicați în diferite tipuri de litigii civile cu o alternativă simplificată și flexibilă la procedura clasică de judecată, dar care are aceeași finalitate, respectiv o hotărâre definitivă și executorie.

Alternativa oferită de către Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat are o serie de beneficii pentru justițiabili, respectiv rapiditate în soluționarea cauzei (timpul maxim de soluționare este de șase luni), costuri mai mici (taxele arbitrale sunt la jumătatea cuantumului taxelor de timbru judiciar), confidențialitate și posibilitatea dată părților de a-și alege arbitrii.

La servicile oferite de arbitrii din Sediul Zonal Suceava al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat pot apela atât justițiabili din România, cât și din afara țării, competența teritorială fiind nelimitată. Pentru a apela la serviciie acestei instituții, persoanele implicate într-o cauză civilă trebuie să încheie în prealabil o convenție arbitrală prin acare să-și dea acordul ca disputa să fie soluționată în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

În cadrul Sediului Zonal Suceava își vor desfășura activitatea arbitrii bine pregătiți profesional, competenți, responsabili și serioși, pentru care garantăm că vor face o dreaptă judecată.

În speranța că evenimentul este de interes pentru dumneavoastră, vă adresăm rugamintea să ne confirmați prezența până în data de 22 noiembrie 2018 la

tel. 0733 046 033, 0744 501 673 sau e-mail: vlaicu_rodica@yahoo.com.

 Cu aleasă preţuire,

Rodica VLAICU

Președinte Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat