Arhiva categoriei: Eveniment

Invitație

Distribuie
Share

Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la Dezbaterea ”Interferențe între activitatea arbitrilor și cea a mediatorilor!”, organizată de către Asociația de Arbitraj Instituționalizat (A.A.I.) în data de 10 februarie 2018, începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul Colegiului Comercial ”Carol I”, cu sediul în municipiul Constanța str. Decebal, nr. 15.

În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte de interes privitoare la arbitraj și mediere, precum: dispoziții ale Legii nr. 192/ 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator referitoare la arbitraj; prevederi ale Regulilor de Procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat care încurajează recurgerea la procedura medierii; colaborarea dintre cele două profesii.

Tema dezbaterii prezintă interes atât pentru arbitri și mediatori, cât și pentru justițiabili și alți specialiști din domeniul juridic.

În speranţa că evenimentul prezintă interes pentru dumneavoastră, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie şi vă transmitem alăturat invitaţia la Dezbaterea ”Interferențe între activitatea arbitrilor și cea a mediatorilor!”

Vă adresăm rugămintea ca până la data de 08 februarie 2018 să ne confirmați prezența la tel. 0722367993, 0722515068, 0741153133 sau e-mail: anastaseileana@gmail.com, mediatorileanaanastase@gmail.com.

Cu aleasă preţuire,

Rodica VLAICU

PREŞEDINTE A.A.I.

L I S T A candidaților admiși  la examenul de primire în profesia de ARBITRU

Distribuie
Share

L I S T A

candidaților admiși  la examenul de primire în profesia de ARBITRU

din 20 ianuarie 2018

 

Nr. crt.

 

NUMELE ȘI PRENUMELE

 

OBS.

1.        AVRAM RĂZVAN ADMIS
2.        CARDAȘ ELENA ADMIS
3.        CĂPĂȚÂNĂ FLORENTINA ADMIS
4.        CRISTEA CONSTANTIN ADMIS
5.        DECA CLAUDIU MINEL ADMIS
6.        DIACONESCU MOISE ADMIS
7.        DUMITRIU DIANA-LETIȚIA ADMIS
8.        FLOAREA LIVIU GHEORGHE ADMIS
9.        FLORIȘTEAN RALUCA ADMIS
10.    FURTUNĂ MIHAELA ADMIS
11.    HRISTEA RĂSVAN ADMIS
12.    GÎNDU RUXANDRA -ELENA ADMIS
13.    GHEORGHE – MOISIL CLAUDIU – ROSIN ADMIS
14.    GHILERDEA MIOARA ADMIS
15.    HANDOLESCU ANDREI VALENTIN ADMIS
16.    IOANEI DOBRIȚA ADMIS
17.    LAMEȘ DANIELA ADMIS
18.    MATEI TUDORIȚA ADMIS
19.    MĂRGOI HORATIU IONEL ADMIS
20.    MĂRCULESCU BOGDAN-DANIEL ADMIS
21.    MIHĂESCU ROXANA ADMIS
22.    MIRONESCU MARILENA ADMIS
23.    MOCANU MIHAI ADMIS
24.    PÂCIU ELENA LAVINIA ADMIS
25.    PETRE ADRIAN-ROBERT ADMIS
26.    PLOPEANU GINA-LAURA  ADMIS
27.    RUSU DUMITRU ADMIS
28.    SANDU IONUȚ ADMIS
29.    SUFRAGIU CRISTIAN ADMIS
30.    ȘABAN INGY ADMIS
31.    VASILOIU CARMEN-ANGELICA ADMIS
32.    ZAMFIRAGHE GHEORGHE ADMIS
                                                            Președinte
  Comisie de Examinare
   Arbitru
     Rodica Vlaicu

ÎN ATENȚIA ASIGURAȚILOR PERSOANE JURIDICE

Distribuie
Share

Începând cu luna august 2017, ARBITRAJUL este cale de soluționare a litigiilor dintre asigurați și asiguratori.

Potrivit art. 7 alin 4 lit.d din Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, neînțelegerile izvorâte din contractele de asigurare încheiate între persoane juridice și firmele de asigurare pot fi soluționate prin procedura arbitrală.

Prin urmare, Tribunalul Permenent de Arbitraj Insituționalizat este instanță competentă să soluționeze acest tip de dispute.

Pentru a-și soluționa cauzele în cadrul Tribunalului Permenent de Arbitraj Insituționalizat, persoanele interesate trebuie să depună o cerere de chemare în judecată (însoțită de contractul de asigurare sau polița de asigurare) la sediul tribunalului situat în Târgoviște, str. G-ral Matei Vlădescu nr. 1, bl. 20, parter, ap. 1, județul Dâmbovița sau să o trimită prin poștă cu confirmare de primire la adresa mai sus menționată.

Termenul de soluționare a dosarului este de cel mult 6 luni. Prezența părților la ședințele de judecată nu este obligatorie.

Alte relații la tel. 0733 046 033 sau pe adresa de e-mail: vlaicu_rodica@yahoo.com.

DE INTERES PENTRU PATRONI SI ANGAJATI

Distribuie
Share

Litigiile de munca pot fi solutionate in timp scurt, cu costuri minime si in deplina confidentialitate in cadrul Tribunalul Permenent de Arbitraj Insituționalizat, cu conditia ca in contractul de munca incheiat intre angajator si angajat sa fie inclusa o conventie arb itrala. 

Conventia arbitrala este o intelegere potrivit careia in cadul aparitiei unor conflicte privitoare la executarea contractului de munca, dosarul va fi inaintat Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat spre solutionare. Acesta conventie arbitrala poate fi inclusa in contractul de munca (printr-o mentiune la capitolul „Solutionarea litigiilor” sau poate face obiectul unei anexe sau a unui act aditional la contractul de munca.

Privitor la tipurile decauze ce pot fi rezolvate prin arbitraj mentionam:
-acordarea si cuantumul drepturilor salariale;
– acordarea si cuantumul sporurilor de noapte, toxicitate, radioactivitate, fidelitate<
– acrodarea zilelor de concediu sau a zilelor libere pentru sarbatori legale<
– modalitatea si conditiile in care se face concedierea;
– demisia;
– acordarea unor facilitati cum ar fi: asigurarea de sanatate, gradinita pentru copii etc.;
– avansarea in functii si grade.

Pentru a-și soluționa cauzele în cadrul Tribunalului Permenent de Arbitraj Insituționalizat, persoanele interesate trebuie să depună o cerere de chemare în judecată (însoțită de contractul de munca si alte acte doveditoare la sediul tribunalului situat în Târgoviște, str. G-ral Matei Vlădescu nr. 1, bl. 20, parter, ap. 1, județul Dâmbovița sau să o trimită prin poștă cu confirmare de primire la adresa mai sus menționată.

Avantaje fata de instantele de judecata:
– Termenul de soluționare a dosarului este de cel mult 6 luni.
– Dosarul si dezbaterile din cadrul sedintelor de judecata beneficiaza de confidentialitate.
– Partile au dreptul sa-si aleaga arbitri care sa le judece dosarul.
– Prezența părților la ședințele de judecată nu este obligatorie.

Alte relații la tel. 0733 046 033 sau pe adresa de e-mail: vlaicu_rodica@yahoo.com.

ANUNȚ EXAMEN DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE ”ARBITRU”

Distribuie
Share

Asociația de Arbitraj Instituționalizat anunță organizarea, în data de 20 ianuarie 2018, a examenului de primire în profesia de arbitru. La examen se pot înscrie numai persoane care au obținut definitivatul în alte profesii juridice.
Dosarele de candidat se depun personal în perioada 01 noiembrie – 14 decembrie 2017, in zilele de luni, miercuri si joi intre orele 10.00-16.00, la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat situat în Târgoviște, str. G-ral Matei Vlădescu, nr. 1, bl. 11, sc. A. Ap. 1 parter, județul Dâmbovița.
Acte necesare înscrierii:
1.Cerere de înscriere ;
2. Curriculum vitae;
3. Carte de identitate – copie;
4. Certificat de naștere și Certificat de căsătorie (unde este cazul) – copie certificată pentru conformitate de candidat;
5. Dovada promovării examenului într-o profesie juridică – copie certificată;
6. Diploma de licență sau Adeverință provizorie – copie certificată pentru conformitate de candidat;
7. Cazier judiciar – original;
8. Adeverință medicală cu mențiunile “Clinic sănătos, nu este în evidență cu boli neuropsihice” și “Apt pentru profesia de arbitru” – original;
9. Două fotografii color – 3×4 cm;
10. Taxă de de examinare (500 RON) – poate fi achitată la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sau în contul RO19BRDE160SV32252551600, deschis de Asociația de Arbitraj Instituționalizat la BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, Ag. Crizantema, str. C-tin. Brâncoveanu, bl.11 – Târgoviște.
Examenul se va desfășura prin susținerea unui interviu și a unui test de verificare a cunoștințelor care este compus dintr-un test grilă și o probă practică. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin nota 6.00.
Candidații admiși vor fi înscriși pe Tabloul Arbitrilor Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Taxa de înscriere pe tablou este de 1000 RON si se achita in termen de 30 de zile de la comunocarea rezultatelor finale, ale examenului.
Bibliografie: Codul de procedură civilă – Cartea a IV-a. Despre arbitraj (art. 541 – 621 CPC); – Cartea a VII–a. Titlul IV. Arbitrajul internațional și efectele hotărârilor arbitrale străine (art. 1110 – 1132 CPC).
Informații suplimentare – tel. 0745 316 959; 0733 046 033; – e-mail: iulica.burticioiu@gmail.com; vlaicu_rodica@yahoo.com; – la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat – str. G-ral Matei Vlădescu nr. 1, bl. 20, parter, ap. 1, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.
Regulament examen.

REGULAMENT Privind dobândirea statutului de ARBITRU în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat

ANUNȚ -PRIMIRE ÎN PROFESIA DE ”ARBITRU”

Distribuie
Share

 

Asociația de Arbitraj Instituționalizat anunță organizarea, în data de 24 iunie 2017, a examenului de primire în profesia de arbitru. La examen se pot înscrie numai persoane care au obținut definitivatul în alte profesii juridice.

Dosarele de candidat se depun în perioada 10 mai – 10 iunie 2017 la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat situat în Târgoviște, str. G-ral Matei Vlădescu, nr. 1, bl. 11, sc. A. Ap. 1 parter, județul Dâmbovița sau prin trimitere poștală cu confirmare de primire.

Acte necesare înscrierii:

1.Cerere de înscriere ;

  1. Curriculum vitae;
  2. Carte de identitate – copie;
  3. Certificat de naștere și Certificat de căsătorie (unde este cazul) – copie certificată pentru conformitate de candidat;
  4. Dovada promovării examenului într-o profesie juridică – copie certificată;
  5. Diploma de licență sau Adeverință provizorie – copie certificată pentru conformitate de candidat;
  6. Cazier judiciar – original;
  7. Adeverință medicală cu mențiunile “Clinic sănătos nu este în evidență cu boli neuropsihice și contagioase” și “Apt pentru profesia de arbitru” – original;
  8. Două fotografii color – 3×4 cm;
  9. Taxă de de examinare (500 RON) – poate fi achitată la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sau în contul RO19BRDE160SV32252551600, deschis de Asociația de Arbitraj Instituționalizat la BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, Ag. Crizantema, str. C-tin. Brâncoveanu, bl.11 – Târgoviște.

Examenul se va desfășura prin susținerea unui interviu și a unui test de verificare a cunoștințelor care este compus dintr-un test grilă și o probă practică. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin nota 6.00.

Candidații admiși vor fi înscriși pe Tabloul Arbitrilor Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat. Taxa de înscriere pe tablou este de 1000 RON.

Bibliografie:

Codul de procedură civilă
– Cartea a IV-a. Despre arbitraj (art. 541 – 621 CPC);
– Cartea a VII–a. Titlul IV. Arbitrajul internațional și efectele hotărârilor arbitrale străine (art. 1110 – 1132 CPC).

Informații suplimentare
– tel. 0745 316 959; 0733 046 033;
– e-mail: iulica.burticioiu@gmail.com;  vlaicu_rodica@yahoo.com;
– la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat – str. G-ral Matei Vlădescu nr. 1, bl. 20, parter, ap. 1, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.

Program conferință ,,Arbitrajul jurisdicție alternativă cu caracter privat”

Distribuie
Share

PROGRAMUL
Conferinței ”Arbitrajul – jurisdicție alternativă cu caracter privat”

14.00 – 14.15 – Înregistrarea participanților
14.15 – 14.30 – Deschiderea lucrărilor conferinței
 Cuvânt de deschidere – Arbitru Rodica VLAICU, președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat

 Cartea de vizită a organizatorului – Arbitru Iulică Burticioiu, vicepreședintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat

 Dezvoltarea arbitrajului instituționalizat prin accesarea de fonduri europene – Arbitru Marian ALECU , coordinator accesare programe de finanțare europene

14.40 – 15.00 – Mesajul invitaților de onoare
15.00 – 16.20 – Lucrări în plen
 Considerații privind istoria arbitrajului în România – Arbitru Daniela TEBEȘOI

 Arbitrajul și Justiția Statală – o paralelă necesară – Arbitru Neculae NĂBÂRJOIU și Arbitru Raluca ROȘCA

 Convenția arbitrală – element cheie în cadrul construcției arbitrale – Arbitru Rodica TOTH

 Capacitatea instituțiilor publice de a încheia convenții arbitrale – Arbitru Elena BURLAN

 Expertiza contabilă – probă în procedura arbitrală – Expert contabil Ion IANCU, Directorul executiv al CECCAR Filiala Prahova

 Interferențe între activitatea arbitrilor și cea a mediatorilor – Arbitru Elena RIDA

 Hotărârea arbitrală – hotărâre definitivă și obligatorie – Arbitru Carmen FOTOLESCU

 Punerea în executare a hotărârilor arbitrale – arbitru Iulian GRASU.

16.20 – 16.30 – Închiderea lucrărilor conferinței

Echipa de organizare  este compusa din:
    • Arbitru Burticioiu Iulica – coordonator organizare eveniment
    • Arbitru Cosmin Iliescu
    • Arbitru Dan PaunaArbitru Marilena – Gabriela StanescuArbitru Rodica Vlaicu

Moderatori:

    • Asistent arbitral Popa Thalida Constantina Eugenia
    • Arbitru Marin Vlad Alexandru

Invitație conferință – Arbitrajul jurisdicție alternativă cu caracter privat

Distribuie
Share

Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la lucrările Conferinței ”Arbitrajul – jurisdicție alternativă cu caracter privat!”, organizată de către Asociația de Arbitraj Instituționalizat (A.A.I.) în data de 18 mai 2017, începând cu ora 14.00, în Sala ”Daimond”, din cadrul Hotelului Best din Ploiești, situat în b-dul Republicii nr. 154.

Tema conferinței prezintă interes atât pentru specialiștii din domeniul juridic, justițiabili, cât și pentru reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale, deoarece arbitrajul poate fi o alternativă reală la instanța clasică de judecată, care aduce  multiple beneficii statului român  și parților implicate într-un litigiu.

Cu această ocazie, vor fi abordate subiecte de interes teoretic și practic din domeniul arbitrajului, precum: istoria arbitrajului în România, arbitrajul instituționalizat versus instanța statală de judecată; convenția arbitrală – elementul central al procedurii arbitrale; capacitatea persoanelor juridice de drept public de a încheia convenții arbitrale; hotărârea arbitrală – hotărâre definitivă și executorie; expertiza contabilă – probă în procedura arbitrală; interferenţa dintre arbitraj și mediere potrivit dispozițiilor Legii nr. 192/2006; executarea hotărârilor arbitrale.

În speranţa că evenimentul prezintă interes pentru dumneavoastră, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie şi vă transmitem alăturat invitaţia la Conferința ”Arbitrajul – jurisdicție alternativă cu caracter privat”.
Sala de conferințe

Vă adresăm rugămintea ca până la data de 15 mai 2017 să ne confirmați prezența la tel. 0745316959, 0733046033 sau e-mail: vlaicu_rodica@yahoo.com, iulica.burticioiu@gmail.com.   Cu aleasă preţuire,

Rodica VLAICU

PREŞEDINTE A.A.I.